Z 1 — 03 aprilie 2011
Articol publicat in: Cultura, Divertisment, Personal
Iată că m-am hotărât să revin aici! În ultima vreme am neglijat acest blog, cum spuneam şi în acest articol.
Dincolo de faptul că m-am hotărât însă, am de gând să şi stau ceva mai mult pe aici. Practic, cred că voi scrie o carte aici, pe care o voi publica pas cu pas.
Fac asta şi ca exemplu de cum se realizează un produs informaţional pornind de la un blog, dar mai ales pentru cei aproape 18.000 de vizitatori care de-a lungul anilor au fost şi au rămas alături de mine.
Vă mulţumesc din suflet tuturor cu aceasată ocazie şi vă urez o lectură plăcută a jurnalului meu de vacanţă!
În altă odine de idei.
De unde mi-a venit ideea scrtierii unui „Jurnal de vacanţă”?
Singurul lucru pe care îl pot spune acum este „inspiraţie”.
M-am întrebat şi eu, odată aflat în situaţia de a fi în prima zi de vacanţă, „Ce ai face dacă ai avea o lună de vacanţă?”
Apoi, mi-am dat seama că e ridicolă întrebarea, pentru că am o lună de vacanţă! Totuşi, primul răspuns care mi-a venit în minte, a fost „Aş scrie! Aş scrie de toate, la grămadă!”. Apoi, mi-au venit buluc în minte tot felul de idei, una după alta!
Aşa încât, m-am apucat repede să le scriu, începând cu „Jurnal de vacanţă”.
Prima zi de vacanţă!
În primul rând, am fost cu Monica într-o mică plimbare. Pentru că ea lucrează nopţile, am ajuns să stau şi eu să lucrez noaptea, altfel tastatura face zgomot în timp ce doarme ea. Ea zice că e ca un cântec de leagăn, că o adoarme. O fi şi aşa, dar mă simt eu aiurea.
Aşadar, când s-a trezit, mi-a propus să bem o cacao şi să mâncăm o pizza. Fiind o zi frumoasă astăzi, ne-am bucurat şi am profitat de Soare şi de toate fleacurile care fac viaţa mai frumoasă, dacă ştii să le observi. Mâine, cred că o să vă prezint câteva astfel de fleacuri. O să mai reflectez cum anume. O idee ar fi un videoclip „Small Things That Make Your Life Joyful”. Ceva :). Cred că o să încalc toate regulile de filmare, încadrare, etc. Foarte probabil, mă voi baza mult pe montajul final. Deja mă captivează ideea! Wow! Vreau să vă fac să simţiţi viaţa aşa cum o simt eu!
Revin la plimbare.
Platia Navarinu, piaţeta de lângă ruinele Palatului împăratului Galeriu, pe lângă care locuim noi, era ticsită. Tot felul de oameni. Elevi, studenţi, ieşiţi „la o pizza şi-o cafea”.
Am stat şi noi pe o bordură, cu o cacao şi o pizza şi am comentat diverse. Ne-am bucurat de prezenţa căţeilor vagabonzi.
Aici, câinii vagabonzi sunt foarte iubiţi şi majoritatea au câte ceva pentru ei: un os, o bucăţică de pateu, o mângâiere.
Am discutat în acest ambient, am admirat pescăruşii în zbor — e un spectacol fascinant! — şi ne-am bucurat că suntem împreună! Cacaoa cu lapte, „sokolata”, servită afară, aşezaţi pe o bordură, e unul din micile noastre delicii! 
„Sokolata” e unul din amuzamentele de aici din Grecia. În greacă, fonema „ş” sau „sh” lipsesc, aşa încât numele meu e imposibil de pronunţat. Aici, mă cheamă „Serban Staneskou”. Aşadar, „ciocolată” sau cosmopolitul „şocolată”, aici devin „sokolata”.
După „sokolata” şi pizza, am plecat acasă să se odihnească Monica pentru tura de noapte. Astăzi e ultima zi din săptămână, mâine — luni — are liber şi e liberă până miercuri seara , când începe noua săptămână de lucru.
Asta e una din victoriile înregistrate aici în Grecia, pentru că majoritatea salariaţilor din sistemul privat, lucrează luni — sâmbătă sau marţi — duminică.
Regimul uzual de muncă este de 9 ore. La Monica, uneori se lucrează şi 13 ore, mai ales în ultimele 3 zile.
Monica lucrează la ceea ce aici se numeşte „Kantina”. Despre asta însă, voi vorbi cu altă ocazie.
Ajunşi acasă, am descoperit că şi eu eram rupt de oboseală. Ne-am aşezat în pat pentru 20 minute — atât mai avea Monica la dispoziţie — şi am luat-o „în brăţică”.
A! Acum mi-am amintit! Până să plecăm i-am citit direct în română lui Monica din Gustave Le Bon — „Psihologia mulţimilor”. O avem în Engleză şi lui Monica îi e greu să citească, aşa încât, citesc şi traduc „on the fly”. Cred că e un bun exerciţiu de vorbire şi citire-traducere. Sunt departe de a fi un bun traducător, în ciuda celor aproape 40 ani de Engleză practică.
E uluitor cum o cărţulie atât de mică, publicată în 1896 — secolul XIX !!! — este în continuare atât de plină de conţinut, atât de valabilă!
O recomand tuturor cu căldură! Eu am făcut cunoştinţă cu ea în anul 1997, la cursul de instruire efectuat pentru Gardienii Publici. În anul acela, m-am dat peste cap să fac rost de carte şi ca de obicei, când îmi intră ceva în cap, reuşesc!
O lectură şocantă, menită să spulbere miile de prejudecăţi privind „teoria conspiraţiei mondiale”.
De fapt, cine citeşte cartea, înţelege că tot ceea ce se numeşte îndeobşte „teoria conspiraţiei”, are o temelie simplă: ignoranţa, lipsa educaţiei, credulitatea.
Pe aceste trei straturi de fundaţie s-au construit şi se construiesc întotdeauna marile imperii conspiraţioniste!
Las asta pe altă dată…
După ce am condus-o pe Monica la autobuz, m-am mai plimbat puţin prin zonă şi am revenit acasă. M-am culcat şi m-am trezit după vreo 2 ore jumătate, cu gândul clar să scriu mai departe.
Am răspuns la comentariile primului capitol, publicat pe acest blog.
Apoi, am scris acest capitol. Pentru astăzi, ajunge!
Pe mâine!
Filed under: Carte în serial | Tagged: Gustave Le Bon, jurnal de vacanţă, o pizza şi-o cafea, Platia Navarinu, Psihologia mulţimilor, teoria conspiraţiei
