Şerban Stănescu

După identificarea talentelor, cred că cea mai mare durere de cap cu care ne confruntăm toţi, este corecta gestionare a timpului sau, cum se zice acum mai modern, time management .

 

Ei bine, experienţa cursului CBPN 01, cred că este asemenea unei mine de aur în acestă privinţă! Dacă aş fi intuit corect ce informaţii extraordinare, ce potenţial de educaţie şi autoeducaţie are un curs online, cred că îl scriam cu mult mai devreme!

Faptele sunt însă fapte. Ce e făcut, e bun făcut aşa că, mergem mai departe!

Foarte mulţi dintre studenţii de la curs, se confruntă cu această invizibilă barieră, TIMPUL. De altfel, e o chestiune generală. Oriunde te învârţi, auzi aceeaşi marotă: „Mă grăbesc, sunt în criză de timp!”

Ce e asta „criză de timp”? După câte ştiu eu, de când am vernit pe lume şi până astăzi, ziua are invariabil 24 de ore, 1440 minute şi 86.400 secunde! Absolut aceeaşi valoare de capital de timp pentru absolut oricine, orice vârstă ar avea, orice calificare, orice orientare politică sau religioasă, toţi, dar absolut toţi, fără cea mai mică excepţie, dispunem de acelaşi capital de timp, ZILNIC: 86.400 secunde!

Cum se face atunci că majoritatea se plâng de lipsa timpului?

Ce le lipseşte? Le-a luat cineva vreo secundă din cele 86.400 secunde?

E posibil să îţi ia cineva din timp?

Şi dacă da, cum e oare posibil aşa ceva?

În mod cert, sunt doar unul din sutele de milioane — cred! vreau să cred că sunt măcar câteva sute de milioane! — care şi-au pus această întrebare şi derivatele ei. Sau, variaţiuni ale acesteia. Faptul că s-au întrebat mai mulţi, este cert, altfel cum s-ar fi inventat disciplina de studiu numită „Time Management”?

Totuşi, deşi această disciplină există, se pot studia şi practica metode de utilizare eficientă a timpului, în continuare lumea se plânge de lipsa timpului!

M-am gândit să aduc în dezbatere acest subiect, deoarece este strâns legat de cartea pe care tocmai o citeşti!

„Jurnal de vacanţă” s-a născut şi ca lucrare literară şi ca idee de afacere, tocmai într-un astfel de moment de „criză temporală”.

Atâta doar că, spre deosebire de cei care se mulţumesc să se vaite de lipsa timpoului, eu am făcut o nefăcută: mi-am luat vacanţă, exact când ar fi trebuit să muncesc mai mult!

Dar, stai aşa!

De ce „ar fi trebuit să muncesc mai mult”? De unde rezultă această trebuinţă păguboasă?

Însăşi ideea de a munci mai mult, este deplasată în contextul în care, ziua are tot timpul 86.400 secunde!

Îmi place o zicere, pe care eu o găsesc colosală:

„Better work smarter than harder!”

Prin urmare, însăşi ideea de a munci „mai mult”, este un non-sens, o absurditate!

Atunci, cum se face că credem orbeşte în ideea potrivit cărteaia mai multă muncă aduce mai mulţi bani?

Eu cred că mai multă valoare aduce mai mulţi bani!

De unde atunci ideea stahanovistă „mai multă muncă”?

În cartea „Cum să faci bani”, am prezentat — cred eu — pe larg, ideea „valoare” versus „bani”.

Unul dintre principalele motive ale „decretării” vacanţei de o lună, este tocmai faptul că începusem să mă cramponez de ideea banilor, fără să îmi dau seama de asta.

Am înţeles la un moment dat că am nevoie de o schimbare de paradigmă, de o altă perspectivă, altfel, risc să eşuez ca mulţi alţii, în zona obscură a „goanei după aur”.

Iată ideea care mă roade:

Time management este o prostie!

O glumă proastă a industriei de marketing!

De ce spun asta?

Foarte simplu: pentru că singurul „lucru” pe care îl poţi gestiona, eşti TU însuţi!

Poţi să îţi gestionezi gândurile, poţi să iei o decizie sau alta.

Ca urmare a unei decizii sau a alteia, vei consuma TIMP fie în mod creativ, fie în mod prostesc!

Ziua are invariabil 24 ore, 1440 minute sau 86.400 secunde.

Prin urmare, „sunt în criză de timp” este un gând. O idee. Fără nici o acoperire în practică. Avemt tot timpul din lume!

„Sunt în criză de timp”, este o idee care mie îmi sună astfel:

„Am pierdut o groază de TIMP şi acum sunt în urmă cu tot ceea ce trebuia să fi făcut!”

Prin urmare, aşa-numita „criză de timp” este în realitate altceva. Are şi un nume, dar mă feresc să îl scriu aici. Sună urât şi chiar dacă e adevărat, cred că mai bine ne focalizăm asupra găsirii unor soluţii.

Am să mai reflectez asupra temei, în mod cert!

Un lucru este clar pentru mine: Aşa-numitele metode de „time management” se referă la cu totul altceva decât la gestionarea timpului . Ele în fapt sunt metode care privesc stabilirea priorităţilor, şi acţiunea programată şi bine organizată, ceea ce ţine de fapt de cu totul altceva decât energia timpului. Ţine de EDUCAŢIE ŞI DISCIPLINĂ.

Na, că mi-au scăpat vorbele acelea neplăcute privitoare la adevărul despre „criza de timp”…

Acum, dacă tot am scăpat-o, să mergem până la capăt:

Adevărata criză constă în slabă cunoaştere de sine, slabă educaţie şi indisciplină.

Prin cărţile publicate deja, am numit asta criza valorilor.

E singura cu care ne confruntăm într-adevăr!

 

 

Filed under: Carte în serial, Jurnal de vacanţă  |   Tagged under criza valorilor, slabă cunoaştere de sine, slabă educaţie, time management | No Comments »

Trei zile de pomină! Luni 04, marţi 05 şi astăzi, 06 aprilie 2011, care este o zi cu totul specială pentru Monica şi pentru mine! Pentru că astăzi, se împlinesc doi ani de miere!

O să vă povestesc şi despre asta, dar ceva mai încolo.

În capitolul precedent, am vorbit despre studenţii mei de la cursul de afaceri online CBPN 01.

Astăzi însă, o să încep să vă povestesc despre prima zi a săptămânii.

Ideea acestui capitol, mi-a dat-o soră-mea, Oana. Stăteam de poveşti pe messenger cu ea luni, pe 4 aprilie 2011 şi…

— Ce mai faci?

— Bine, zic eu, mi-am luat o lună de vacanţă!

Îi dau linkul la primul capitol. Citeşte şi mă întreabă:

— Păi, bine, parcă ziceai că ţi-ai luat vacanţă?!?

Soră-mea, Oana, e asistent-principal la Spitalul Municipal Petroşani (HD). Îmi vine o sclipire şi răspund:

— E o diferenţă între „Vacanţă” şi „moarte clinică”.

Mi-a venit şi mie să râd de idee, aşa că, hai să râdem împreună!

Totuşi, am remarcat că această confuzie e destul de răspândită!

Am început „studiul de caz” — evident!! — cu mine!

De ani de zile, ultimul lucru la care mă gândesc este vacanţa şi în general, ideea de concediu. Paradoxal fenomen, dacă cineva „ar atenta” până şi la ideea de concediu, cred că şi eu şi oricine, am fi gata să îl „executăm” pe „eşafod”. Încet, încet de tot, să simtă „crima de lez-majestate” săvârşită la adresa dreptului fundamental la odihnă!

Şi totuşi, pe unul dintre infractorii cei mai înrăiţi, cel mai periculos recidivist, îl iertăm fără probleme şi fără ezitări, de fiecare dată!

Cine e infractorul periculos? Păi, în cazul meu, eu!

De fiecare dată când a venit vorba de concediu, am scăldat-o: „să vedem, să ne mai gândim, poate mai încolo, acum e încă prea devreme să ne gândim,…”. De fiecare dată, se găsesc muuuuulte-multe justificări să amânăm planificarea concediului.

Marota preferată: „Şefu’ a zis că are nevoie de mine!” Nah! Sic! Am rezolvat-o! Ce te faci însă când şeful eşti TU?

Ca freelancer, planificarea timpului de odihnă şi recuperare, e una dintre treburile importante, poate e chiar cazul să spun critice! Afacerile, sunt adesea solicitante, iar uneori, epuizante! Ca antreprenor , întotdeauna, ai nevoie să gândeşti în perspectivă. Iar asta înseamnă să ai grijă de salariaţii tăi.

Cum poţi avea grijă de salariaţii tăi, în vreme ce tu însuţi, eşti incapabil să ai grijă de tine?!

Abia după episodul 2005 cu hepatita, am înţeles ce înseamnă „patron de duminică”. Adică, patron sau antreprenor de ocazie. Sau antreprenor de circumstanţă. Asta însemnând că eşti patron pentru că, undeva în biblioteca ta, tronează un dosar în care se găseşte un certificat de înmatriculare, emis de Registrul Comerţului…

Atunci însă, pentru prima oară în viaţă, am avut străfulgerarea unui adevăr simplu şi totodată ucigător: ODIHNA.

De ce oare avem această atitudine bizară faţă de a ne planifica concediul?

Culmea paradoxului, una din vorbele mele preferate este „Ca să ai amintiri frumoase, trebuie să ştii să ţi le faci!”.

Consecvenţă…

Da. Pe măsură ce scriu capitole, îmi dau seama cât de important este să îţi programezi o vacanţă!

Simpla tranziţie de la modul de gândire specific lucrului la cel de gândire de tip „vacanţă”, a produs nişte rezultate care mă pun pe gânduri!

— Am scris 5 capitole şi am publicat deja 3 capitole ale cărţii;

— Am planificat deja 14 noi capitole;

— Mi-am notat şi alte idei de afaceri, conexe scrierii acestei cărţi.

Toate acestea, în mai puţin de 48 ore!

Şi revin acum la ideea obscură care se ascunde în spatele titlului şi care mi-a inspirat de altfel acest capitol şi titlul său:

De ce oare avem tendinţa să considerăm concediile, vacanţele un timp mort?

Unde oare a dispărut entuziasmul copilăriei, când visam şi făceam planuri peste planuri, cu toate că vacanţele păreau să vină undeva într-un viitor incert, situat foarte departe în orizontul de timp al vieţii zilnice de elev sau student?

Ce se întâmplă oare cu imaginaţia noastră, cu creativitatea noastră, după un anumit număr de ani de muncă?

Am căutat acest răspuns înăuntrul meu şi am găsit câteva frânturi de Adevăr. Vi le împărtăşesc şi vouă, cu speranţa că veţi găsi alte soluţii, că veţi începe să gândiţi altfel!

De pildă, am descoperit că m-am învăţat „ca măgarul cu samarul”. Asta se cheamă rutinizare, sau rutinare. E o tendinţă intrinsecă a Fiinţei, aceea de a automatiza activităţile care sunt prea solicitante, care ne seacă de energie.

A conştientiza acest Adevăr, cred că este un moment crucial în dezvoltare şi autocunoaştere!

Da, este adevărat că e important să avem capacitatea de a sistematiza şi sintetiza, de a elabora algoritmi şi prograsme care să ruleze de la nivel subconştient. Dar vele trebuie plasate conştient în acea zonă a conştiinţei, a Fiinţei noastre! Este ceva similar programării unui calculator. De fapt, este exact ceea ce se străduie NLP să facă: să ne înveţe să ne programăm subconştientul în mod conştient, astfel încât, dacă unul din programele lansate în execuţie se dovedeşte a fi deficitar, să fim în măsură să îl readucem în conştient, să operăm modificările şiu corercţiile necesare şi apoi să îl lansăm din nou în execuţie.

Este adevărat, acest mecanism este în funcţiune de sute de mii de ani, poate chiar de la prima zvâcnire a Universului Infinit, acea zvâcnire despre care spune Eminescu „mult mai mic ca boaba spumii, e stăpânul fără margini, peste marginile lumii.”

Dar cumva, de-a lungul evoluţiei, am scăpat ceva din vedere şi acum, iată, am ajuns să preferăm să devenim automate.

La asta mă refeream când am folosit expresia „moarte clinică”. Moartea clinică, cred că toată lumea o ştie, înseamnă încetarea funcţiilor mecanice ale organismului. Totuşi, în afară de sistarea activităţii aparatului tehnic, Fiinţa încă este în viaţă!

La fel cred că trebuie privită şi ideea vacanţeri, a concediului!

Indiferent că suntem în activitate sau în concediu, avem aceleaşi nevoi fundamentale tot timpul! Vezi „piramida lui Maslow”.

Ideea care a stat la baza acestui proiect literar numit „Jurnal de vacanţă”, este aceea de a rupe rutina instalată şi de a vedea care anume dintre automatisme sunt necesare, să mă observ de pe o altă poziţie.

Şi până la urmă, chiar sunt necesare automatismele?

Şi dacă da, care sunt cele necesare?

Care sunt programele depăşite care zac prin cotloanele subconştientului meu şi îmi consumă energie în mod nejustificat?

Pot fi ele eliminate, îmbunătăţite, perfecţionate?

Şi până la urmă, ce se întâmplă cu mine (cu tine, cu el, cu ea…) dacă abandonez totul şi plec într-o altă direcţie?

Wayne Dyer, spune că asta se numeşte „The Shift” sau „Quantum Moment”. El spune că apare uneori un astfel de moment în viaţa fiecăruia dintre noi. Eu am dus ideea mai departe şi mi-am zis:

De ce să aştept „pară mălăiaţă”?

Ce aş putea face să provoc „momentul cuantic”?

E posibilă o astfel de acţiune?

E posibil să provoci schimbarea, fără să fii pregătit pentru ea?

Sau poate că tocmai aici este cheia corectei înţelegeri a schimbării?! Dacă exact ceea ce trebuie să facem, este să ne rupem de rutina zilnică, tocmai pentru a putea descoperi cât de pregătiţi suntem pentru a afectua o schimbare importantă în noi, în modul de gândire, şi pe cale de consecinţă, în însăşi întreaga noastră viaţă?

Concret:

Ce se întâmplă cu mine?

Acum două zile, îmi venea să îmi iau câmpii! Astăzi, îmi vine să sar într-un picior!

Să mă fi născut din nou? Sunt oare altul? Şi dacă da, care ar putea fi o altă explicaţie decât aceea că s-a adunat prea multă rutină în existenţa mea, rutină care mă împiedica să văd că am crescut şi cât şi în ce direcţii?

Mă opresc aici! Cred că am expus ideea de bază!

Aşadar, TU, ce părere ai, în ce stadiu te afli:

Vacanţă, sau moarte clinică?

Decizia, îţi aparţine, aşa cum mi-a aparţinut şi mie!

 

 

Filed under: Carte în serial, Gânduri şi reflecţii  |   Tagged under doi ani de miere, o lună de vacanţă, planificarea concediului, planificarea timpului de odihnă şi recuperare, the shift, vacanţa şi moartea clinică, Wayne Dyer | No Comments »

Astăzi este 4 aprilie 2011 şi este a doua zi de vacanţă.

Pentru astăzi, mi-am propus să vorbesc despre unul din elementele cheie ale succesului, în general: RECUNOŞTINŢA.

 

Am citit mult de-a lungul anilor. Printre lecturi, s-au numărat evident şi cărţi motivaţionale. În aceste cărţi, am întâlnit deseori acest concept al Recunoştinţei.

Mi-a fost mult timp destul de anevoie să înţeleg din acele cărţi cum anume se foloseşte în practică. Simpla enumerare a motivelor de recunoştinţă, mi se pare o întreprindere consumatoare de timp. Pe de altă parte, am remarcat că până şi mie, care scriu deja de 42 de ani, îmi era greu să mă aşez la masă în fiecare zi, doar pentru a scotoci în memorie nişte motive pentru care sunt recunoscător.

O altă barieră, este motivaţia pentru care să faci asta. Pentru cine se află la începutul drumului către succes, motivaţia pentru a face zilnic o astfel de listă, este practic imposibil de găsit. Totul pare o glumă proastă, menită să îţi ocupe timpul cu ceva; cu orice.

Undeva în străfundurile mele, ştiam că este adevărat, dar mai ştiam şi că trebuie să existe o metodă mai simplă, una care să funcţioneze „vizibil”. Sau, mai corect exprimat, PERCEPTIBIL. Cu alte cuvinte, să vezi rezultatele fără întârzieri stresante.

Ei bine, cheia mi-a oferit-o Waine Dyer în filmul „Ambition To Meaning — The Shift”.

Filmul începe cu o scenă superbă, cu o casă din lemn — cam ca cea la lace visăm şi noi — dar şi stranie. Wayne Dyer în pat, se ridică şi rosteşte de 3 ori „Thank You!”.

M-am întrebat de mai multe ori pentru ce mulţumea. Abia la a treia vizionare a filmului, am început să fac conexiunile cu o viteză uluitoare!

Aşa am descoperit conexiunea între Recunoştinţă şi metoda rapidă de punere în funcţiune a Legii Rezonanţei sau, cum a fost rebotezată recent, Legea Atracţiei.

Estre deja bine cunoscut faptul că trăim într-un univers cuantic. Savanţii afirmă că în fapt, ceea ce percepem noi a fi „realitatea”, este în fapt o formă de energie, condensată ca urmare a modului nostru de a gândi. Vezi şi Wallace D. Wattles — The Science Of Getting Rich şi respectiv Napoleon Hill — Think And Grow Rich, două titluri de referinţă în biblioteca oricărui om care aspiră la succes.

Prin urmare, totul este o „supă” cuantică, ce poate lua orice formă, funcţie de modul în care gândim.

Am făcut prin urmare conexiunea cu ceea ce se petrece zi de zi cu mine, cu ceea ce se află în jurul meu, apoi am făcut o retrospectivă rapidă a momentelor cheie ale ultimilor ani.

Universul Infinit, ne oferă zilnic tot felul de situaţii, ocazii, oportunităţi, noi cunoştinţe, contacte, evenimente.

Singurul lucru pe care trebuie să îl facem, este să alegem.

Ei bine, potrivit educaţiei formale, raţionale, această alegere, este un „lung proces de decizie, bazat pe analiza faptelor”… etc.

Eroare!

Fără a fi în totalitate greşită metoda, este însă una contra-productivă. Este din ce am putut constata, cea mai lentă metodă de a ajunge la obiectivul propus. Pot aduce argumente nenumărate, dar m-aş lungi şi m-aş depărta de miezul subiectului şi mai ales, de soluţie.

Metoda cea mai simplă şi cea mai eficientă, este cea aplicată de Wayne Dyer în film!

Adică:

„Thank You! Thank You! Thank You!”

Sună ciudat?

Să explicăm puţin.

Atunci când ceva îţi place, trăieşti un sentiment de bucurie. Aproape instinctiv simţi nevoia de a spune „Mulţumesc!” cuiva care te ajută la un moment dat. Acest „Mulţumesc!” are rolul unui semnalizator către Universul Infinit. El este răspunsul la o anume ofertă făcută de către Univers.

Pe calea rezonanţei, atunci când rostesc „Mulţumesc!” am transmis în fapt un mesaj important către Univers: „Mai vreau aşa ceva!”.

Pe acelaşi mecanism se bazează şi multe alte din realităţile cotidiane pe care mulţi le critică, dar le susţin inconştient!

Poate voi reveni şi cu exemple analizate, altă dată.

Ceea ce vreau să spun este că, de circa un an facem şi Monica şi eu experienţe cu această formulă simplă: MULŢUMESC!

Ce este până la urmă „Mulţumesc”?

Este de fapt cea mai simplă şi directă metodă de a fi recunoscător cuiva, pentru ceva. Şi mai este şi gratuită!

Cum spuneam, am experimentat de-a lungul anului trecut asta şi rezultatele, sunt uluitoare!

Aşa încât, m-am gândit să vă povestesc acum şi vouă despre asta. Cine ştie, poate că măcar o parte dintre cititori, vor avea curiozitatea să pună în funcţiune această „cutie magică a dorinţelor împlinite”!

Într-un alt capitol, voi face o trecere în revistă a unora dintre realizări. În primul rând pentru mine, dar şi pentru cei cărora li se pare foarte greu să facă o listă a motivelor de recunoştinţă. Am să închei acest capitol, reformulând ideea de recunoştinţă, astfel încât să fie mai uşor pentru toţi:

Priviţi motivele de recunoştinţă ca pe nişte succese! Pentru că, de fapt asta şi sunt! SUCCESE!

Noi am ajuns la concluzia că merită să faci o listă a succeselor, indiferent de anvergura sau dimensiunea lor. Considerăm că orice succes, oricât de mic, este important. Şi este important, deoarece succesul, este o sumă aproape infinită de paşi microscopici, realizaţi cu succes!

Iată ce spune Earl Nightingale despre succes:

„Succesul, este realizarea progresivă a unui ideal valoros.”

 

 

Filed under: Carte în serial  |   Tagged under a doua zi de vacanţă, ambition to meaning, Napoleon Hill, Recunoştinţă, The Science Of Getting Rich, the shift, Think And Grow Rich, Wallace D. Wattles, Wayne Dyer | No Comments »